MULŢUMESC VASILE AFTENIE
  Home page  Iubire şi responsabilitate   Memorie şi identitate  Sondajele INTC  Metoda simpto-termică  Mulţumesc Vasile Aftenie   Situri recomandate  Contact

Google În acest site
Despre situl votiv "Mulţumesc Vasile Aftenie"
Situl "Mulţumesc Vasile Aftenie" este un spaţiu online votiv dedicat Episcopilor catolici care au murit în închisorile comuniste din România.

Mai precis, situl este un loc unde cei care doresc şi au fost ajutaţi în rugăciune de aceşti Episcopi, să poată mulţumi sau relata modul în care rugăciunea lor a fost ascultată. Despre modul de funcţionare a acestui site puteţi citi aici.

De asemenea, pe acest site votiv puteţi scrie intenţiile dumneavoastră de rugăciune la adresa unuia sau altuia dintre Episcopi. Ele vor fi preluate de unul din cei şapte preoţi responsabili cu intenţiile aduse câte unui Episcop pe situl votiv. Numele preoţilor pot fi găsite aici.

Situl este o iniţiativă a 5 tineri catolici. Pe tot parcursul realizării sale, i-am cerut părerea despre conţinut Părintelui Iuliu Muntean de la Oradea, responsabil cu dosarul de beatificare, la Roma, a celor şapte Episcopi catolici morţi în închisorile comuniste. Părintele Muntean este aşadar bine informat despre acest site votiv, pe care l-a găsit ca fiind o iniţiativă importantă, deoarece participă la păstrarea memoriei celor şapte Episcopi, şi pentru faptul că reprezintă un proiect unic în felul său, prin însăşi destinaţia sa de site votiv.

Din dorinţa de a păstra o atmosferă de sobrietate, situl se limitează la prezentarea fotografiilor şi la menţionarea numelor Episcopilor, precum şi a datei naşterii şi a datei morţii lor. Pentru detalii despre viaţa lor trimitem la pagini sau articole online, diferite de acest site.

Adresa sitului votiv este www.culturapersoanei.ro/episcopi
© 2006 - 2007 Culturapersoanei.ro - Situl Asociaţiei Programele Bunavestire Bucureşti   ||  Contact realizator site
Situl conţine materiale cu diverse drepturi de autor. Navigarea pe acest site presupune să fiţi de acord cu condiţiile de folosire.